9 OCTOMBRIE 2024 la sediul Fundației Academia Civică a avut loc la lansarea volumului SUFLET INTERZIS de Dumitru Lițu, lansare însoțită şi de vizionarea filmului cu acelaşi nume. Colecția Revoluția Modelelor se extinde şi în afara suitei de volume deja cunoscute, cu alte titluri individuale dedicate modelelor.
Suntem oameni de o zi şi nu trebuie să ne pierdem vremea bagatelizând timpul. Nu avem timp de utopii şi nici de distopii, nu avem timp de guvernări neizbutite şi de inteligențe artificiale care să se întoarcă împotriva noastră, nu avem timp de virusuri ucigătoare, nu avem timp de haos, nu avem timp să căutăm libertatea acolo unde nu e şi nici să ne prefacem că o trăim. E vremea să pornim în aventura vieții noastre pe drumul către sine, să le înţelegem pe toate precum sunt şi să devenim mai buni, cu tot ce înseamnă această bunătate. Aceasta este invitația profesorului Dumitru Lițu care, prin volumul de faţă, ne propune să acceptăm un exercițiu pentru tinerețea spiritului, prin rememorare şi puterea exemplului, ca pe un îndemn la cunoaşterea adevărului, la acceptarea şi neuitarea lui, adevărul care face ca lumea să fie, cu adevărat, liberă, lumea ca rădăcină a Cerului, în care autorul crede şi pentru care a luptat. (Cristina Chirvasie)
Dumitru LIȚU
Cristina CHIRVASIE
Nicolae CONSTANTINESCU
Cosmin BUDEANCĂ
Cartea aceasta nu e o simplă rememorare, ci, după cum veți vedea, este un reflex al unei existențe neprefăcute, care însă clocotește prin fapte. Sunt remarcabile ardoarea, râvna și probitatea morală cu care Dumitru Lițu își împlinește dezideratele și își împărtășește experiența sa de viață cu noi, cei pentru care multe dintre aceste mărturisiri ar putea părea o distopie, dacă n-am fi puși deja în tema prigoanei comuniste care a marcat radical a doua jumătate a secolului XX românesc. (Cristina Chirvasie)
Răsfoiește câteva pagini aici.
Editura Fundației Culturale Memoria, 2024
Prefață Cristina Chirvasie
Redactor Cosmin Budeancă
Consultant Grațiana Lăzărescu
Pagini: 232
Preț: 45 lei