Fundația Culturală Memoria editează din 1990 publicația «Memoria, revista gândirii arestate».
De ce «Memoria»? Deoarece comunismul a urmărit asasinarea, prin toate mijloacele, a memoriei neamului românesc. Dar trecutul nu trebuie să fie uitat; tocmai de aceea revista încearcă să reînvie, să reconstituie frânturi din trecutul țării noastre, atât de încercate în anii comunismului. Ea caută să salveze de la uitare oameni și fapte care să ajute să înțeleagă istoria tragică a ultimei jumătăți a secolului trecut.
De ce «revista gândirii arestate»? Pentru că regimul comunist a căutat (și în parte a reușit) „să aresteze gândirea”, îngrădind libertatea de exprimare, interzicând cărți și autori, contacte culturale etc.
Nume prestigioase din țară și străinătate, personalități de seamă ale societății civile, precum și studenți, elevi, țărani, muncitori, militari, slujitori ai Bisericii, cu precădere foști deținuți politici anticomuniști sau victime ale regimului comunist, foști deportați și prizonieri de război, ne-au onorat cu semnăturile lor. Totodată ne-am bucurat de colaborarea unor mari artiști plastici, precum Corneliu Baba, Mircea Spătaru, Camilian Demetrescu, Horia Bernea, Mircia Dumitrescu, Daniela Nenciulescu, Nicolae David, Marin Gherasim, Georges Dumitresco, Theodor Zamfirescu, Gheorghe Zărnescu, Madlen Zărnescu ș.a.
Prin materialele publicate, revista a scormonit în adâncurile gulagului românesc și nu numai, a scrutat bezna din temnițele unde deznădejdea s-a împletit adeseori cu credința și speranța.
Se știe că toți foștii deținuți anticomuniști erau obligați să semneze, atunci când – și dacă – mai ieșeau din închisori, o declarație prin care se angajau să nu dezvăluie niciodată, nimănui, ororile cunoscute în temnițe. Revista Memoria și-a asumat drept datorie de onoare să anuleze toate aceste declarații, rușinoase numai pentru cei care le impuneau. Stârnind interes în cele mai diferite medii și categorii sociale, revista a ajuns la Paris, și New York, la Montreal și Tokio, la Roma și Melbourne, la Madrid și Stockholm, la Londra, Geneva și Munchen, dar și în cele mai îndepărtate localități din România.
«În 1990, Banu Rădulescu a avut un vis. Metodic și lucid, a început să și-l construiască aievea. Îi pusese și un nume frumos: revista Memoria. Și avea o motivație, un scop: prin ea să dea glas, în sfârșit, descătușării, să spună cu voce tare ce fuseserăm siliți să tăcem. Astfel că i-a completat numele: „revista gândirii arestate“. Iar în noiembrie 1990 s-a pus, vitejește, pe treabă. Prin Memoria sunt anulate acele sute de mii de rușinoase declarații, rușinoase, în primul rând, pentru „ei“: fiindcă își dădeau perfect de bine seama (și declarau astfel ei înșiși) că ceea ce ne făcuseră era totuși „de nepovestit“.» (Micaela Ghițescu, https://www.revistamemoria.ro/memoria-100/)
«Revista „Memoria” și-a propus, ca în paginile ei să mențină trează amintirea fărădelegilor săvârșite de un regim de ocupație criminal, care a impus o ideologie străină de sufletul neamului românesc, o ideologie lipsită de orice morală și fără frică de Dumnezeu, în care ateismul fusese înălțat la rang de doctrină, de dogmă. Am dori ca revista „Memoria” să constituie și ea un MONUMENT simbolic întru slăvirea martirilor neamului, dispăruți în lagăre și închisori, unii departe de țară, pe meleaguri străine.» (Gheorghe Derevencu, https://www.revistamemoria.ro/memoria-50-de-numere/)
Astăzi revista Memoria a ajuns la numărul 127, și va continua să-și onoreze menirea atât timp cât slujitorii ei vor mai putea purta povara – dar și satisfacția – realizării ei.
Fondator
BANU RĂDULESCU
Redacția revistei Memoria
Nicolae Constantinescu – Director
Cosmin Budeancă – redactor-șef
Oana Ichim – secretar general de redacție
Daniela Nenciulescu – consultant artistic
Loredana Martin – tehnoredactare computerizată
Consiliu consultativ
Ana Blandiana, Ioana Boca,
Mircea Carp, Ruxandra Cesereanu,
Mircia Dumitrescu, Ion-Andrei Gherasim,
Alexandru Herlea, Doina Jela,
Anatol Petrencu, Ilie Popa,
Maria Toacă, Dana Țăranu,
Ioana Voicu-Arnăuțoiu,
Smaranda Vultur, Alexandru Zub
Revista Memoria este membră A.R.I.E.L. (Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare)
Revista noastră a primit de-a lungul anilor mai multe distincții:
- în 2000 – „Înscris de onoare“ al Ministerului de Interne „pentru lupta în slujba dreptății și adevărului“;
- tot în 2000 Diploma și Medalia Un deceniu de luptă pentru democrație „în semn de recunoaștere a meritelor deosebite pentru promovarea democrației și a societății de drept în România“;
- în 2010 – Premiul Ariel pentru Memoria − revista anului 2009
- tot în 2010, invitația de a lansa un număr special în limba franceză la Versailles în 2010, la împlinirea a 20 de ani de la înființare;
- în 2015 – Premiul special al Centrului PEN Român;
- 2020 – Premiul „Iacob Negruzzi” pentru „Revista Memoria – cea mai bună revistă literară“ acordat de revista Convorbiri Literare.
În anul 2020, la 30 de ani de la apariția primului număr al Memoria – revista gândirii arestate, Fundația Culturală Memoria a inițiat Concursul de publicații privind comunismul. Anual se acordă premii pentru lucrări având ca temă istoria comunismului din România și din celelalte teritorii locuite de români – la următoarele categorii:
- Premiul Fundației Culturale Memoria – pentru cea mai bună lucrare științifică
- Premiul „Banu Rădulescu” – pentru cel mai bun volum de ficțiune (roman, nuvelă)
- Premiul „Micaela Ghițescu” – pentru cel mai bun volum de memorialistică
- Premiul „Cicerone Ionițoiu” – pentru cel mai bun volum de studii
- Premiul Fundației Culturale Memoria – pentru cea mai bună culegere de documente
- Premiul Fundației Culturale Memoria – pentru cea mai bună culegere de mărturii de istorie orală
«Revista Memoria a apărut ca o reacție a tăcerii continue a autorităților, ca un omagiu postum adus celor care nu și-au negociat principiile de viață, ca un substitut al unor manuale de istorie contemporană șchioape, incomplete sau partizane. Această muncă de restituire a memoriei s-a dovedit a fi extrem de necesară fiindcă vremurile despre care se discută au încă repercusiuni asupra societății românești actuale. Astfel revista Memoria a făcut tot posibilul pentru a reconstitui adevărul istoric maltratat de Roller și asociații lui, oameni care nu simțeau și nu serveau prin scrierile lor România și pe români. Grupul țintă al materialelor apărute în revista noastră îl reprezintă tinerii, aflați în căutarea adevărului privind istoria contemporană, dar și istoricii și cercetătorii, ca și toți cei care doresc să lupte împotriva represiunii de orice fel.
În continuare rămâne o obligație a noastră să ținem deschise paginile revistei Memoria pentru și despre toți cei pe care-i considerăm puncte de reper în munca de recuperare a istoriei țării noastre de după 1945.» (Nicolae Constantinescu, https://www.revistamemoria.ro/revista-memoria-in-peisajul-cultural-postdecembrist-din-romania/)
«În 1989 regimul comunist se prăbușea în România, iar după mai puțin de un an, în noiembrie 1990, apărea primul număr al revistei „Memoria – revista gândirii arestate”. După anii de totalitarism, de presă centralizată și cenzură, piața editorială cunoscuse o adevărată explozie. Dar majoritatea publicațiilor care au apărut atunci s-au dovedit efemere, doar puține dintre ele mai existând astăzi. Revista „Memoria” este unul dintre proiectele care au supraviețuit. Și asta, poate, pentru că de la început a fost mai mult decât un proiect editorial. Fundamentul pe care a fost construită „Memoria” a fost unul foarte solid, scopul fiind acela de a transmite conștiința luptei pentru libertate de la generațiile care au suferit în anii comunismului, către generațiile viitoare. Pentru că în cei 45 de ani de regim comunist în România mii de oameni au fost uciși, zeci de mii au ajuns în închisori și lagăre, alte zeci de mii au fost deportați, milioane au avut de suferit în grade diferite. Dincolo de represiunea fizică îndreptată împotriva opozanților reali, potențiali sau imaginari, regimul comunist a luat măsuri și în zona culturală și a ideilor. Pentru a contracara efectele acestor demersuri concertate de creare a unui „om nou”, echipa care a inițiat revista „Memoria” și-a propus, printre altele, „să redea memoriei acestui neam funcția ei normală, fiziologică. S-o facem să respire iar, cu forța ei firească, în singurul climat care îi priește, al necontrafacerii. Fiindcă mul te ne pot minți în viață, trecutul însă niciodată”, după cum preciza Banu Rădulescu în articolul care deschidea primul număr.
Necesitatea unui astfel de proiect și viabilitatea lui s-a relevat în timp, prin numărul mare de articole semnate, de-a lungul anilor, de personalități din țară și străinătate, nume de seamă ale societății civile, foști de ținuți politici, foști deportați și prizonieri de război, victime ale regimului comunist, cetățeni reprezentând diferite categorii socio-profesionale care au trăit în comunism ori tineri care s-au născut după 1990. Totodată, mari artiști plastici sau tineri talentați au contribuit prin lucrările lor la ilustrarea și îmbogățirea revistei. Și din punct de vedere al arealului de distribuție revista s-a dovedit una de succes, o parte din exemplare trecând granițele țării și ajungând în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, pe unde locuiesc români, unii fiind plecați în exil încă din anii comunismului. Și chiar dacă fizic sunt departe, cu sufletul ei au rămas acasă, în România. Într-un adevărat spirit al libertății și toleranței între coperțile revistei și-au găsit locul teme extrem de diverse, care au contribuit la o mai bună înțelegere a totalitarismului comunist și a importanței pe care libertatea o are în viața și evoluția fiecărui om.» (Cosmin Budeancă, https://www.revistamemoria.ro/memoria-merge-mai-departe-2/)