Volumul In Memoriam dr. Alexandru C. Pavel (1924-1981). Pagini din istoria medicinei românești a fost lansat 20 septembrie 2024, la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Printre cei care au luat parte la acest eveniment editorial au fost chirurgul Sorin Hîncu, președintele Colegiului Medicilor Suceava, managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, directorul medical, conf. univ. dr. Dimitrie Siriopol, conf. univ. dr. Roxana Filip, dr. Doina Ganea-Motan, dr. Valeriu Gavrilovici, doctorii Vlase, doctorița Gheorghiu, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, prof. univ. dr. Radu Pentiuc, cercetătoarea Alis Niculică, avocatul Mihai Ștefănoaia, maicile de la Voroneț, Elena și Gabriela, fotograful Dimitrie Balint și, desigur, familia doctorului Pavel: soția – prof. Lidia Pavel, fiica – prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, ginerii – dr. Mihai Ardeleanu și dr. Sorin Stănescu, nepoata – dr. Monica Terteliu Băițan, împreună cu fiica sa.
Cartea care conține o selecție din textele științifice ale doctorului Pavel, teza sa de doctorat, evocări ale familiei, prietenilor, colegilor, pacienților, amintiri ale celor care l-au cunoscut, documente și fotografii, a fost „ctitorită” de fiica și ginerele său, prof. Sanda-Maria Ardeleanu și dr. Mihai Ardeleanu, cu sprijinul cercetătoarei Alis Niculică.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2024-09-20/
Pagini din istoria medicinei românești
In Memoriam dr. Alexandru C. Pavel (12 septembrie 1924 – 9 mai 1981)
Volum îngrijit de:
Prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu (n. Pavel)
Dr. Mihai C.-M. Ardeleanu
Lector și redactor carte: dr. în istorie Alis Niculică
Editura Fundației Culturale Memoria, 2024
Pagini: 658